AMY – Bandanas Mexican Grille, Wildwood, NJ
A m fost plecată în State de două ori și aș mai pleca de oricâte ori aș avea ocazia. “Țara tuturor posibilităților” nu este doar o expresie, ci un adevăr. Am vizitat majoritatea orașelor mari, unele dintre ele chiar de mai multe ori (New York, Miami, Los Angeles, Las Vegas, Chicago etc), mi-au plăcut toate, dar New York-ul va avea întotdeauna un loc special in inima mea. Mi-am făcut o mulțime de prieteni și erau distractive chiar și zilele în care lucram mult, deoarece colegii erau super si râdeam foarte mult împreuna. Experiența americană m-a responsabilizat și maturizat, dar, de-o potrivă, m-a ajutat să trăiesc experiențele nebune pe care le poți trăi doar în SUA. Practic am reușit să ajung unde visam de mică să ajung, dar mult mai devreme decât aș fi crezut!
Am fost în Wildwood, NJ, unde am lucrat pe poziția de Ice cream Scooper la unul dintre angajatori, și poziția de server la al doilea angajator. Mi-au plăcut ambele poziții, întrucât presupunea să interacționez cu foarte mulți oameni. Poate unii preferă să lucreze pe poziții de back, astfel încât să nu aibă contact cu clienții. Bineînțeles că se găsesc și astfel de poziții. Eu prefer să interacționez cu cât mai mulți oameni. Asta m-a ajutat să îmi îmbunătățesc nivelul de limba engleză, dar și să aud povești interesante.
Oricine ar trebui să trăiască experiența americană pe timpul studenției. După ce veți pleca o dată, vă veți împărți toată viața în “înainte de America” și “După America”!
Dintre toate orașele pe care le-am vizitat, am decis că preferatul meu este și va rămâne New York. Vibe-ul pe care îl transmite este incomparabil și imposibil de găsit în altă parte. Mă plimbam printre clădirile suuuper înalte, înconjurată de foarte, foarte mulți oameni grăbiți (nu e un secret că NY este extrem de exagerat și arată de parcă e ora de vârf non-stop) și aveam senzația că totul este posibil, că eu îmi pot îndeplini orice vis.
Al doilea oraș în lista preferințelor mele a fost Miami. Complet diferit de New York, aici oamenii sunt tare chill, fiecare cufundat în propria-i relaxare. Doar mașini decapotabile oriunde întorci capul, de parcă nu ar exista altă variantă, oameni care umblă în costum de baie pe străzile orașului. Aici e o continuă petrecere și o continuă stare de relaxare. Parcă nimeni nu are nici cea mai mică grija. Un fel de Rai, dar nu chiar al credincioșilor… if you know what I mean.
Deși nu sunt mare fan al naturii, adică nu m-am simțit niciodată foarte atrasă de toate atracțiile astea naturale (parcuri naționale etc), ei bine, când am ajuns în Arizona, s-a schimbat treaba. Am văzut acolo niște peisaje imposibil de descris în cuvinte! Acolo trebuie să mergi și să vezi cu ochii tăi, ca să înțelegi la ce mă refer. Dacă vă vine să credeți, oricât de frumos ar arăta în poze, în realitate e de zeci de ori mai mișto.
În concluzie, oricine ar trebui să trăiască experiența americană pe timpul studenției. Vă zic, după ce veți pleca o dată, vă veți împărți toată viața în “înainte de America” și “După America”!